motive fictive

Simt ca visez

2012-03-02T15:13:00.000+02:00

Imi lipseste ceva din cana cu care imi beau diminetile reincalzite.

Poate efortul de a o umple iar. Incep sa cred ca noaptea are puterea sa ma reconstituie din imaginile unui gand nebanuit. In somn simt ca nu-i pulsul meu, e al nu stiu cui.
Si ma trezesc cu zambete decazute.

Mi se trag firele de jos in sus si ies in fiecare zi pe strazi cu mintea neingrijita. Pot simti in noua mea stare un sindrom, o fobie nedefinita. O teama devenita viciu asa cum o pasiune devine iluzie.

Stiu denumirile pentru frica de oglinzi, frica de somn, frica de a fi atinsa, frica de iubire dar nu am descoperit diagnosticul si de ce ma tradeaza inima din cand in cand, iar astea toate nu sunt deloc fricile mele, sunt ale nu stiu cui.
As vrea sa redevin pagina alba, sa ma citesc ziua doar din priviri si sa nu ma mai rescriu in fiecare noapte. Tot eu, aceleasi maini, aceleasi griji, aceleasi umbre.

Poate trebuie sa-mi aduc adevarul la lumina in scop curativ. Nu stiu unde sunt si cum ma simt. Dar asta nu-i nimic nou. Din cand in cand, alunec printre dispozitii in zig-zag. Nu stiu sa declar un verdict, pentru ca pe mine starile nu ma tin mult, si nu pot decide unde gresesc dar simt luxatii ale unei certitudini.
Zic instinctiv, fara sa clipesc un "bine" ca raspuns pentru un simplu "ce faci?"
- Da, bine fac!
As zice ca e secret, doar visez, inca nu pot vorbi, raman aici o vreme.

Duzina de cuvinte din amintire

2012-01-28T10:04:00.007+02:00

Linistea e inainte, in timpul si dupa fiecare bataie a inimii, in somnul evitat de dragul unui minut in imbratisare, in viata aprinsa chiar si fara electricitate, doar cu rosul viu din obraji.

Intensitatea e in glasuri potrivite in dans, in cunoscute si puternice legaturi de garou ale unor zambete calde de cauciuc intinse pana in suflet si in ierni asa cum e cea de afara.

Multumirea e pentru faptul ca sunt inalta cand merg langa tine si nu pentru ca port tocuri.

Asteptarea nu stiu ce e si nici nu gasesc detalii despre ea. Totul se intampla, se rostogoleste in vantul zilelor trecute ca niste zvonuri vechi, si iar se intampla.

Ispita mi-o imaginez ca pe un un nas inestetic in mijlocul unui chip frumos, prefer sa o tin in carti fara oglinzi in care sa nu se poata privi, sa stiu ca este dar ca nu poate fi.

Deprinderea uneori e desprindere, si atunci ma feresc. Aleg sa citesc viitorul in frunza si nu in palma, strig omul si las numele ca indiciu atunci cand visele imi hoinaresc.

Sunt doar cateva nuante cautate si regasite in aceleasi stari, in lumea cu gust de cireasa de mai.

Au mai scris la Duzina de cuvinte: psi,virusverbalis, redsky, tiberiu orasanu, rokssana, almanahe

Sinapse

2012-01-17T16:30:00.002+02:00

Nu stiu ce ma sperie cel mai tare. Poate imaginea, sau poate doar gandul. Poate felul in care m-au schimbat loviturile, iluziile, sperantele, poate imunitatea in fata tragediilor. Felul in care gestionez realitatea cu calm, chiar cu zambet de durere, prosteste, fara explicatie, pentru ca mai tarziu, dupa doar cateva clipe, sa ma retrag in regret, in rusinea ca ma detasez. Insa nu mai pot privi oamenii si sufletele care se sfarama in propriile maini, fara sa poata intelege ca am dat tot si as merge cu fatalitatea pe acelasi drum ca si cum ar fi nenorocire mea, inca multa vreme de acum incolo.

Care e fobia vietii mele? Plasa albicioasa tesuta peste motive, peste rosturile vietii, sau chiar paianjanul insusi? E neputinta mea si nu e vina nimanui, dar daca inca ma sperii atat de usor inseamna ca pot mai mult.

Fii bun gandule si mergi acolo unde eu obosesc sa mai strig la cineva din piept, din suflet, din grija, din iubire, din frica ascunsa in inima.

Opreste reactia, elibereaza credinta

Cauta un argument care sa te justifice

De ce faci ce faci?

Si de ce nu trebuie sa te opresti?

Ironizeaza blestemul cand si cand

Apoi cucereste prin pace

Uita de instincte

Pune-ti o lupa in suflet

Si iarta

Aer in piept

2011-12-29T00:07:00.000+02:00

Liniste, dorm revenirile

2011-12-09T13:34:00.000+02:00

A alungat si acum vrea totul cum a fost, dulce mar intreg fara muscatura, fara pacat.

A rostit sfarsitul in toate nuantele, a spus ca unul trebuie sa plece, ca s-a terminat, ca sufletele lor nu pot regreta aceleasi neimpliniri.

Apoi a lasat ultimele sanse pe margini de prapastie si acum se arunca in gol dupa ele, in nebunie de singuratate sau in disperarea ca a cedat prea devreme in fata vremurilor care o vor ocupata, a grijilor care n-au lasat-o sa-i ofere mai mult, a anilor in care au uitat amandoi sa se priveasca mai des.

M-am gandit destul, revin si vin de tot spre tine. Ia-ma inapoi acum! Vin cu ochii incremeniti de spaima ca nu te voi mai vedea, cu mainile inclestate in obraji, cu sufletul perforat.

Trebuie sa rezisti orice-ar fi, poate ca mai e multa deznadejde pana la liniste, dar trebuie sa poti repera in memorie acele confirmari vechi, cand incercai sa definesti omul din vitrina fara sa te gandesti la ce va deveni el. Poate puteti fi.

Asa cum am fost.

Fiecare clipa trecuta ti-a mai adus o noua dimensiune a pustiului, alte tulburari rascoapte si noi feluri de a plange, pe care nici in cel mai greu cosmar nu le-ai stiut. Amareala parasitei care a parasit izbucneste in orice moment, o simti in fiecare zi fara gust, in fiecare seara goala.

Stiu ce greu ti-a fost cand am decis sa plec, stiu ca e si mai greu sa revin fara sa nu te ranesc iar. Lasa-ma sa te vindec de mine, cea care a fugit. Nu stiu sa ma intorc asa cum nu am stiut nici sa plec, si nu pot face nimic decat sa iti astept vorbele sa ma ridice sau sa ma lase unde sunt, sa dorm langa reveniri gresite.

Atitudine

2011-11-05T00:23:00.000+02:00

Iti aruncam cuvintele cele mai contorsionate de patimi sugrumate, pentru ca pe cele asezate deja le epuizasem, tu intelegeai si mai stramb sentimentele. Erau momente cand tensiunea imi strangea puterea

intr-un pahar si o varsa peste toate esarfele imaculate pe care ti le daruisem, anuland cu o cromatica disperata a vocii forta mea ascunsa, educata cu greu sa vocifereze cand rana se sparge.

Cand suntem satui de argumente, de dispute, de reflectii negative, ce facem? ce salvam? ce reducem? Revenim in chip de indragostiti amnezici sau ne certam pana la epuizarea durerii? Si daca cearta-i defulare, de ce sa nu o folosesc pe post de crema antirid, convinsa fiind ca ridurile oricum nu mai dispar dar macar

m-am hidratat si m-am calmat.

Eu spun cu aceeasi eleganta si ceea ce nu vrei sa auzi, ceea ce nu indraznesti sa gandesti ca poate sa-ti spuna o femeie, si imi place sa fiu cat mai plastica in discursul belicos, ca sa intelegi ca nu doar ma cert, lupt sa ma intelegi asa cum sunt. Te privesc in ochi si dezbat pe tema conflictului cu implicare si cu metafore grave, pentru ca altfel nu stiu, pentru ca eu nu am puterea sa deschid televizorul si sa inchei conversatia ascultand jurnalul de seara si nici nu pot sa iti spun sa incetezi, vorbele astea ar veni insotite de un plans dramatic, sa fim seriosi, lacrimile nu-si mai fac de mult efectul in lumea asta.

Vreau sa ma eliberez pentru a te putea lasa si pe tine liber in continuare, sa fii acelasi, neschimbatul, iubitul, cel pe care inca il mai ating cuvintele mele, cel de la inceput si de la sfarsit. Cel care ma vede cea mai frumoasa femeie care stie sa imprastie flacari dar si sa toarne apa la radacini.

In felul meu, asa se rezolva. Nu prefer taceri siropoase, nu ma incanta sa-ti dai seama ca ai gresit, ca m-ai ranit pe mine. Sunt obiectul cu gura eliberatoare de frustrari si va trebui sa fii la fel. Nu cred in doua lucruri, in religii si in oameni complicati. Asa ca fii clar si crede-ma, si eu promit sa fac la fel.

Daca ma gandesc la emancipare atunci iau in calcul si o apriga inlaturare a sentimentului vetust de superioritate a masculului, e musai sa-mi vezi cuvintele ca nu cumva sa crezi ca ti-as putea fi inferiora, pentru ca nu sunt.

Imi asum reactia si stiu ca ea nu se stinge dupa acest miting ilegal in lumea femeilor docile, ci se materializeaza atunci cand situatia o cere si este intinsa pana in dormitorul nostru. Mi-am pus dantela neagra si mainile in sold si da, m-am simtit bine cand am spus tot, asa pe un ton mai ridicat. Au auzit vecinii? Nu ma ingrijorez. Nu ti-am facut promisiuni ca va fi usor nici tie si nici altcuiva, si nici tu nu ai facut-o, nu ti-am promis siguranta si nici altfel de tratamente speciale...

Alunec uneori catre camere obscure cu perdele negre, dar ies de acolo singura, fara sa stie nimeni ce-i in sufletul meu, minte de copila ingandurata, si totusi volubila, desteapta, fabuloasa, revin catre tine, energia mea, opusul meu si eterna mea sursa de reinventare si singurul care ma vede in cuvintele de mai sus si nu altfel.

Sa fii puternica in felul tau!

Poate asa e mai bine

2011-11-01T11:16:00.000+02:00

De data aceasta calc pe minciuna si o strivesc, apoi suflu peste pulberea ei stralucitoare ca zaharul. Si ea se duce si ma lasa golita taceri, ca si cum as fi capabila sa mai caut argumente care sa ma elibereze din ideea rasucita pe degete inghetate.

Continui sa sper printre gene, sa imi imaginez o dorinta fixa. Vad mai bine desi nu pot intelege toate semnele scrise in carnea frunzelor macinate.

Nu poti paria prea usor tot ce ai pe o dorinta.

Trebuie sa inveti regulile, sa numeri cartile, sa privesti peste umarul vecinului, sa ai atuuri in rezerva. Si nici atunci nu castigi totdeauna.

Dorinta e indecisa, asemeni unei furtuni, si se onduleaza dupa forma de inima a inimii . Cu cat are batai mai puternice cu atat se ridica si ea. E riscant sa o urmezi, iti taie respirata cu gandul ca se va indeplini si te va iubi toata viata ca in urmatoarea secunda sa dispara in interior, in intuneric sangeriu.

Zile indoite cu apa rece sau zile bune, se intampla toate schimbandu-ma si alegandu-ma pe mine sa decid daca simt lipsa framantarilor sau doar m-am obisnuit cu gusturile.

Totul si chiar mai mult

2011-10-21T22:17:00.001+03:00

Bine ai venit musafir drag si curios !

Duzina de cuvinte - Ce fel se vede destinul din aer

2011-10-15T02:59:00.002+03:00

Uite cum au trecut anii!
Sunt sapte,
Ca in povesti.
Am crescut pe camp amandoi
Cu radacina in pamant roditor
Pe iarba intinsa pana la cer,
Verde ca ochii mei
Fierbinte ca sufletul tau.
Imi iau un ragaz si ma ascund in gandul destinului,
Ce sa zic...un nebun care s-a jucat cu culorile
Si si-a lasat sevaletul in poarta
Iar de cate ori ne vede
Ne mai picteaza o lumina pe chip.
Are o singura conditie,
Sa ne stie impreuna.
Si are un o singura pedeapsa,
Ne prinde mereu intr-o singura lacrima
Cu dureri tinute in loc de aceeasi ancora.
Dar de cand il stim noi,
Ne-a intins aripi
Ca noi sa nu avem decat o singura grija
De a ne iubi.
E ca un om de incredere sau
Ca o pasare cu zbor in contrast
Nici noi nu-i intelegem natura, daca e scrisa sau nu
Oricum nimeni nu o cunoaste
Dar fara sapte ani ai nostri ar fi doar o idee lipsita de gand.
Un portret care-si cauta autorul.

Uneori ii cantam caci e organism nestins, nu e doar o naluca
Si seara ascultam respiratia zilei care se duce
Nelasand mainile noastre sa alunece din mana destinului...
Cred ca si noi avem meritul nostru.
Pentru ca il infaptuim impreuna
Dupa cum ii e voia, si dupa cum ne cheama
Pe amandoi odata.

Vorbele se leaga azi datorita tie psi
cele douăsprezece cuvinte le veţi găsi şi la: sara, abisurile, la grig, redsky,vero,cita, altcersenin, scorpio,virus, dictaturajustiţiei, anaid

Liniste, dorm iubirile

2011-10-06T23:56:00.002+03:00

Nu vreau sa mai judec plecarile si nici ora fatidica in care ele s-au hotarat. In vremuri inselatoare si libere ca niste muze bete, acum cateva lacrimi in urma, priveam sceptica renuntarea si nu puteam sa inteleg cum e viata traita de tine prin altcineva care iti spune numele cu glas din ce in ce mai strain.

Se intampla ca din uimirea inceputului sa ajungem sa mai tinem minte doar nerabdarea finalului. Durerea celui care spune ultimul cuvant inainte de a pleca va fi cea care se va uita prima, singuratatea celui lasat va fi cea mangaiata. Daca esti un fugar nimeni nu te vrea aproape, si nimeni nu-si gaseste timp sa te asculte, destainuirile tale nu vor raspunde la intrebarile lor si chiar si cel care se arata indulgent va suspecta infidelitati superficiale. Dar nimeni nu stie adevarul si nimeni nu te prinde pe tine cand toti au fugit sa il ridice pe cel ramas.

Caderea ta e cea care s-a transformat prima in neliniste inca din vremea cand celalalt nu vedea nimic ranit in tine. Tu ai fost acolo la locul accidentului de prima data si ai plans primele iluzii stinse, tu te-ai purtat in zile seci ca si cum nu s-ar intampla nimic, tu ai incercat sa stai o vreme departe ca sa vezi daca ti se face dor, tu ai cautat apoi raspunsuri pentru lipsa atingerilor, si a vorbelor si a disperarilor neimpartasite si intr-un sfarsit, poate sfarsitul linistii, ai ales sa renunti. Deodata esti un om care vrea, prins in mintea unui om care nu mai poate. Si asa se termina furtuna ta, intr-un apus strivitor al mainilor ce s-au iubit prea de dimineata.

Daca ne obisnuim cu renuntarile nu inseamna ca avem abilitati de supravietuitori ci ca avem nefericiri de muritori. Si atunci nu faci decat sa astepti momentul in care iti vei putea vorbi din nou. In alta viata. Una luata de la capat. Vrei sa te auzi cu sinceritate in gand, sa intelegi tu mai intai ca asa e cel mai bine, si asta nu a fost doar o replica spusa inainte de a plange lipita de usa inchisa. Stii ca pana atunci va fi greu, dar sa nu te desprinzi de inima ta, cea care a gasit motive ca tu sa respiri dupa toate loviturile date si primite. Va veni poate vremea sa regasesti ce se pierduse, sau poate nu. Acum trebuie sa te uiti in ochii tai si sa spui ca sunt cei mai frumosi ochi plansi care vor putea privi din nou atunci cand se vor inchide inca o data cu gene lungi de emotie.
Linisteste-te si dormi putin.

Ceva sa ma adoarma

2011-09-24T00:34:00.000+03:00

Fii langa mine, langa partea mea buna.

"When I'm good, I'm very good, but when I'm bad, I'm better. "

2011-09-14T13:43:00.001+03:00

lucrurile sunt simple

Toamna liber visata

2011-09-07T11:26:00.003+03:00

Dormi tu vis deschis ca o intrebare

Nu trisa, nu te compromite,

Nu ma seduce

Toate visele dorm pe o perna opaca

Si te-ai obisnuit astfel

Ai un secret ca toata lumea

Esti prizonier, doar pentru ca asa poti oricand deveni liber

Nimeni nu te vrea si nimeni nu te refuza

Semeni cu un pahar cu gradatie in care torni putin peste

Esti lipsa de masura necesara unei masuri de fericire

Trecutul ti se odihneste

Si eu ma las mereu inselata de timpul tau

Cum ar fi un perfect compus, din cele mai frumoase pacate

Sau din reversul lui august cand e deja in sufletul meu aversul lui septembrie,

Al aceluiasi an imposibil

Anul in care voi suspina dupa constrangeri

Iti place sa te trezesti doar cand ma faci sa intorc privirea pe strada dupa tine

In acelasi vis din vis

Esti o aproximatie ezitanta al unui ce-ar fi fost daca

Si ma faci sa ma prefac absenta, desi am fost acolo tot timpul, in palma ta nesupusa

Dar tu mi-ai intrat pe sub piele, sub haine

Te tin ca pe un as tocit de asteptare

Si uneori in dimineti de toamna

Astept sa cazi din maneca mea

In fiecare nebunie de minut liber...

Draga prietene,

2011-08-31T15:27:00.007+03:00

Imi pare bine ca ne cunoastem! Simt ca iti pot spune ce am pe suflet.

Sa stii ca te mai visez cand si cand. Asta e o replica de introducere, nu o lua prea tare in seama, asa suntem noi femeile, vrem inceput si sfarsit, continutul nu mai depinde de noi, acolo ne pierdem, sau mai bine zis mergem pe incredere si pe sarma atunci cand e vorba sa ajungem la cel drag. Lucrurile sunt bune si simple la mine. Eu sunt aceeasi iar tu nu mai esti o prezenta, esti doar un gand, o reflexie intr-o oglinda cu proprietati incerte. Uneori nu stie nici ea ce sa-mi mai arate si se contrazice propunand chipuri din alte vremuri suprapuse chipului meu. E atat de copilaroasa cu cliseele ei, dar e oglinda mea.

Totusi nu am sa-ti vorbesc doar despre obiectele decorative din viata mea. As vrea sa afli despre mine ca sunt bine, sanatoasa desi uneori pare ca fac eforturi sa nu fiu bine, sanatoasa. Dar stii ca eu ma complic in senzatii, ca trebuie sa simt emotii. Sau poate nu stii din cauza distantelor.

Am descoperit de curand ca nu stiu sa fiu lucida si atunci am decis sa incerc si altfel. Probabil va fi greu, dar ce lucruri se obtin usor astazi?

Iti scriu pentru ca am o invitatie de facut. Va fi o petrecere mare, cu rochii, fracuri si orchestra. Esti principala atractie pe lista invitatilor mei. Ca sa fiu sincera, in cinstea ta e tot festinul de senzatii. Trebuie sa fie un sentiment placut, desi nu stiu cat valoreaza asta pentru tine. In fine, vezi si tu, pregatirile mele pentru petrecere, pentru viata si pentru moarte necesita niste slalomuri printre supozitii. Dar iar ma pierd in detalii...

Pentru ca ma cunosti ai sa-mi spui daca e bine sa-mi celebrez fostele iubiri. Sa nu ma acuzi de romantism excesiv, draga prietene, la bal va veni toata lumea, asa ca nu voi parasi invitatii fugind de la propria mea petrecere cu vreo veche iubire in camera de sus. Mizez pe sinceritatea ta si pe un discurs care sa faca ravagii in sufletele batranelor domnisoare, da, acele foste ganduri pe care nu le-am inteles nici pana astazi. Ce-o sa ne mai distram! O invitata speciala de la care imi voi lua ramas bun cu aceasta ocazie va fi dulcea mea visare. Oh, cate nopti mi-am petrecut in bratele ei, ca si cum ar fi fost o fuziune intre doua suflete ce se formeaza si se deformeaza reciproc. In timpul imbratisarilor noastre am inteles multe lucruri. Acum stiu ca dragostea mea e capabila sa se refugieze singura in vreme de suferinta fara sa ceara ajutor, dar din nefericire apoi nu mai revine. Tu sa nu-i spui nimic pana atunci, vreau sa o surprind prin renuntare, poate totusi nu pentru totdeauna. Ce crezi?

Draga prietene, mi-am propus sa ma schimb dupa cum observi. Am sa ma concentrez pe conversatii spontane, pentru ca se spune ca acelea sunt singurele la care femeile se pricep cu adevarat.

Fiindca renunt sa mai fiu o Persefona tragica am sa servesc numai bucate fara samburi, si am sa dansez cu fiecare in parte pana in zori fara sa supar pe nimeni.

Sfarsitul programului este la libera alegere. Unii vor pleaca, altii vor mai ramane, ca niste nuntasi care dimineata nu se lasa dusi acasa. Noi vom ramane prieteni. Ne-am iubit in noptile acelea de aprilie cum am stiut mai altfel, din simple priviri au curs toate voluptatile trupurilor si din atingeri ne-am cunoscut fiecare zambet. Nu esti unic, iubit-prieten, o spun sincer, acum la final, in virtuatea deciziei de a fi clara ca un pahar curat. Reprezinti celalalt univers al meu, esti o alta latura, un al doilea pantof, o a doua idee - cea buna, si pentru ultima data iti recunosc cele doua existente, care se succed intr-o alegorie franta de oboseala.

Dar nu uita ca te astept, sa vii, sa fii acolo la ora mea preferata!

Cu dragoste, prietena ta, R.C.!

Vibratii

2011-08-19T16:36:00.003+03:00

In multe randuri am ratacit valorile, le-am plimbat printre degete ca pe o moneda fara prea mare insemnatate uitand ca ele ma pot defini si ca uneori imi pot aluneca din maini. Acesta e scopul valorilor. Sa glasuiasca cine suntem, sacadat, in rima imperecheata, ce e bun cu ce nu e, ce stim sau invatam cu ce uitam sau refuzam sa aflam, ce iubim si ce nu.

Totusi, din confuzii am ajuns in final la raspunsuri gresite sau corecte, ca si cum as fi completat un test grila, doar ca rezultatul nu a fost influentat de o acumulare de cunostinte ci de o acumulare de emotii. Si acum ma mai insel, probabil din cauza legaturilor dintre valori si sentimente. Cred ca ideile si gandurile noastre inconstiente au doar doua valori, sunt bune sau sunt rele. De aici se nasc alegerile.

Intr-o oranduire a motivelor din spatele actiunilor generate de alegeri am descoperit valori extrordinare ale celor care si-au traversat in mii de feluri apele. Unii s-au grabit sa ajunga la celalalt mal, desi poate ar fi vrut sa mai zaboveasca putin, sa nu se grabeasca atat si sa se bucure de drum, sa savureze gusturi, sa urmareasca imaginile derulate cu mai mult entuziasm, dar n-au avut timp. Pe multi dintre ei trecutul i-a prins din urma.

Atunci cand ma gandesc la valoare cuiva, am in minte o intrebare de pus. Daca ar fi sa pierzi totul, ce ti-ar lipsi cel mai tare? Cei care au ramas cu sufletul in apele mele au fost cei carora le-am anticipat raspunsurile sau cei pentru care am dus suferinte in piept.

Am descoperit in timp ca valoare unui om creste atunci cand ii cunoastem reactiile sau atunci cand desi nu ar trebui, inca ii pastram in mintea noastra printr-o neinteleasa decizie a subconstientului. Prima e o ipostaza similara cu cea in care detinem un dispozitiv cu multe functii, performant, dar nu stim sa-l folosim pentru ca i-am pierdut manualul de utilizare, sau il avem, dar e scris in limbi necunoscute. In cea de-a doua, e vorba doar despre extazul valorilor diferite care se atrag si despre regrete amarui.
Daca ne dorim si daca identificam raspunsuri interioare avem o incredibila putere de a face lucrurile sa mearga, ne bazam pe intuitie, pe sentimente, pe cuvinte perfecte si reusim sa vedem cu adevarat calitatile esentiale.

Dar emotiile se schimba constant pentru ca sentimentele se schimba si pentru ca fluxul ideilor este de neoprit. De aici scade valoarea ca intreg, se pierd bucati de incredere, se apreciaza diminuat parti din suflet.
Ramanem cu acele valori atemporale, dar asta nu inseamna ca am scapat de pericol.
Mie mi-ar lipsi adrenalina vietii cu tot ceea ce ne face sa vibram.

Sweet stuff comes too fast

2011-08-18T20:05:00.000+03:00

Sinergy, Energy, Poetry!

Ma stii in toate felurile

2011-08-11T22:06:00.003+03:00

Ma stii dimineata, limpede sau cu vise hoinare prin temple zdrobite, in care zeii sunt buni dar nu ma pot iubi asa cum iubesc nectarul si ambrozia.

Ma stii cum seara ma rasucesc pe varfuri de taceri.

Ma stii cu dermatograf si fara, cu dunga precisa pe pleope sau colorand apasat obrajii.

Ma stii cum ma prind de umbre ca si cum m-as juca cu mainele in lumini ce dau forme

Ma stii cu nervi si fara nervi.

Ma stii blonda, satena, bruneta...

Ma stii cand incerc sa ascund ceva,

cand tac pentru ca nu pot striga, stii ca e grav

ca-s vorbareata si...

...ma stii tu.

Mai stii ca-s totusi copil.

Ma stii in gand si in dorinte de femeie.

Ma stii de ani.

Ma stii incurcata de intrebari sau de raspunsuri

Ma stii in cateva cuvinte cand "da" sau cand "nu"

Ma stii din nou, ca si cum m-ai privi alb transparent de ieri.

My seven black truths

2011-08-07T18:28:00.001+03:00

Fiinte care se uita

2011-08-01T16:28:00.002+03:00

In drumul spre casa vad alte drumuri, imi imaginez povesti si rescriu cuvinte ce mi-au ramas flagrant in minte. Uneori cred si eu ca istoria fiintelor vii reprezinta istoria naturala a durerii. Am puterea de a-mi face timpul sa mearga o data cu mine, un pas, doi, trei. Pana aici. Atunci cand incerc sa-mi schimb ruta devin mai lucida si mai interesata. Dar in drumul meu, uit ca am pornit cu un alt tel, atunci cand am plecat de la mama de acasa. Intre timp mi-am reinventat promisiunile facute, conform indicatiilor false venite din false senzatii. Se spune ca succesul este o chestiune de alegere, alegi sa ai sau sa nu ai succes
De fiecare data cand mi s-a taiat respiratia in fata unui succes am numarat alegerile care au generat acea euforie si de fiecare data cand am alunecat cu sufletul peste dezamagiri am amplificat durerea gandindu-ma numai la ea, pentru a intelege mai mult. Imi doresc intensitata care sa explice lucruri, dar nu sa ma doara asa. Poate daca ne-am purta vietile cu mai multa vointa... Intr-o anumita acceptiune filozofica in care am crezut candva, dorinta era rezultatul unei alegeri si deci al vointei, al vointei care are continuitate.
Inevitabilul se produce, dorinta se altereaza. Nu mai privesc, doar ma uit. Mai am energie doar pentru o dorinta si aceea nu mai are continuitate. O stare cu care nu ma laud, si pe care nu ma pricep s-o descriu, suparand lumea din jur cu lipsa expresiilor clare. Facandu-i sa tipe si sa ma descompuna, sa vada halucinatii si delir acolo unde sunt lacrimi de insingurare. De putine ori am suferit asa. E moment de ridicat un muzeu, acolo in pustiu unde sa ma viziteze doar vanturile si nisipul din ele.
Poate de aceea nici nu am echilibru de ajuns pentru toate fiintele din mine, si pe unele trebuie sa le uit, sa le anulez, pentru ca nu stiu unde sa ma duc eu cu toate si ce sa fac acolo asa cum stiam cand am plecat prima data.

'There's a light, a certain kind of light"

2011-07-17T20:53:00.000+03:00

Traversam?

2011-07-14T16:25:00.001+03:00

Ai venit tarziu, trist si tacut.
Te-am intrebat daca ti-a mers rau,
Da, destul de...
Rau, rau sau e si o parte de bine
E si o parte de bine, mica, mi-ai spus.
Iti era foame, am mers in bucatarie sa mananci,
Pregatisem ceva
E bun?
Cel mai bun!
Eeee, zici asa...
Te sarut de noapte buna,
Maine ma trezesc dimineata, deja intru in panica
Da-mi sa sarut ochisorii,
Gata, gata lasa-mi ochii, ai zis ca te duci la somn!
Ei lasa ca ai sa vrei tu sa fii alintat
Noapte buna!...tu mai stai?
Nu mult. Noapte buna, dragalaso!
Daca nu ne-am intinde mana la nevoie, nu am fi noi
Chiar daca apasarile sunt uneori diferite
Noi suntem diferiti, oarecum, dar nu stiu exact cum
Dar e asa cum trebuie sa fie

Ne pasaim in magazine ca sa ne regasim privirile mai repede
Hahaha !!! S-a intors si doamna aia, credea ca pe ea o pasai!
Ce mai luam?
Vrei sa facem dovlecei?
Dar ma ajuti?
Bine
Ne e bine

Cu ce ma imbrac?
Nu stiu, mie cum imi sta asa?
Super!!!!
Eeee, zici asa!
Hai, hai ca m-am incalzit, te astept la masina
Asteapta
Imi schimb fusta asta si vin.
Stiu ca nu pleci, ca ramai, ramanem de atata vreme la fel

Aseaza canapeaua putin,
Si du cescuta de cafea in bucatarie!
Ce obosita sunt!
Nu te doare nimic?Chiar nimic?
M-am chinuit cu o carte aseara...e scrisa atat de marunt,
Autorul a scris-o in 11 ani, eu am s-o termin de citit tot in 11
E un pakistanez. Imi place
Joaca Federer?
Frumosul de Federer!
Tu tii cu Nadal?
Cine e cel mai bun pe zgura?
Da, ai avut dreptate.
Esti cel mai corect om pe care-l cunosc, nu doar cu mine, nu doar acasa.

Vino sa-ti arat ceva!
Sunt in camera
Imi fac manichiura nu pot sa vin acum
Nu stii ce pierzi
Sunt convinsa
Vii?
Si vin,
Suntem linistiti,
Suntem norocosi ca suntem intr-un duet de vise, de sperante, de intelesuri ale noastre,
Avem tot ce e necesar pentru a fi doi oameni fericiti unul cu celalalt
Si suntem

Traversam pe aici? Hai, da-mi mana!

Nervi caniculari

2011-07-13T13:38:00.002+03:00

Se sparg glasurile asa cum se sparg paharele, se fac cioburi imaginile si nu mai reusim sa lipim nici macar cadrul. Am devenit specialisti in tehnica amanarii dar musai in chip de oameni bine educati. Daca nu iti vorbesc azi, am timp maine, mai pe seara poate, sau la vara. Maine vei sti ce simt pentru tine, ce iti doresc, ce mult imi place sa te stiu, dar azi sunt putin prinsa cu ceva...

Apoi se militeaza pentru o mai buna comunicare, pentru uzitarea unor canale cat mai eficiente. Emitatori sau receptori trebuie sa avem o permanenta empatie lipita pe ochi. Ni se cere sa fim toleranti si buni ascultatori. Din ce in ce mai amnezici, trecem peste, mergem mai departe. Unde sunt vremurile cand te puteai plange sau cele cand ascultarea era sincera? Discutiile acelea in care se vorbea stralucitor de iti dadeau lacrimile?

Comunicarea e ieftina, avem convorbiri nelimitate in grup, avem limpezimea faptelor altruiste in manuale nefolositoare editate pe banda si cu toate astea mai falsi nu am fost vreodata. Cu cata eleganta dar mai ales cu ce forta se unea o idee, si oamenii mari isi vorbeau cu cinste chiar daca remarcau dureros de fierbinte: "Esti necinstit sufleteste". Povestile nu mai au talc, si istoriile noastre se scriu cu justify si caractere impuse, la alegere, si e ca si cum ne-am achizitiona personalitatea in functie de cea mai rentabila promotie de pe piata. Suntem o adunatura de relationisti dispusi sa vorbim doar despre oportunitati si puncte tari. Ce mai conteaza ca ne lipseste continutul, ca invatam ceva sau doar ne facem o idee. Suntem o masa de oameni pentru care se emit aceleasi programe tampe, si toti deschidem televizoarele. Pe rand, cate unul pica. Daca am putea fi suprarealisti macar am distinge obscenitatile de incultura. Ma incred in sufletele de periferie ale lui Miller si imi doresc sa le cunosc si eu, sa le strang mana sa-i pun sa-mi vorbeasca despre viata lor, si apoi sa le inlocuiesc cu cele care nu imi sunt modele si despre care nu vreau sa se scrie vreodata carti.

E un context nociv fara niciun fel de euritmie, ne e greu si cand ne e bine, lucruri simple de implinit au devenit poveri. In toata distractia asta numai noi nu radem dar speram la un final fericit asa cum au filmele americane, de fapt cum aveau. Suntem specialisti in consultanta atunci cand nu trebuie inseland toate regulile de supravietuire ale noastre si ale celor de langa noi. S-ar spune ca pana aici ne-a suportat pamantul si ca de acum vedem noi ce-o mai fi, poate maine ploua.

...Cate avem si cate nu stim ca avem, si nu-s prea bune si nici prea blande. Ascundem mereu ceve, tinem ascunse cu incapatanare cele mai frumoase creatii ale noastre, fie ca-s ganduri, imagini, vorbe, atingeri, armonii... dar nu merita!

2011-06-28T23:15:00.000+03:00

Semnul intrebarii in ipostaze interzise

2011-06-24T15:09:00.000+03:00

Din ochi de apa vie se-ntorc in zilele mioape tot ce am condus candva spre granite de lumi,

Pun capul pe marginea sufletului si incerc sa fiu asa cum stiu, sa ma resimt,

      Si sa ma sprijin in emotia nepermiselor iluzii
     Eu pentru toata viata as vrea sa vand indulgente si sa intru noaptea in gradinile cu trandafiri
      Fara sa zac in lipsa promisiunilor nefacute vreodata de ingeri sublimi.
      Daca se poate iubi mai mult atunci raman pe mal fluturand batiste catre calatori si renunt la
    biletul meu din buzunar
      In clipa-n care se stie cineva nevinovat sa-si puna pietrele la vedere
      Sa nu mai traim cu vina de a fi indraznit sa pretindem confirmari nevralgice
      Sa-mi inmugureasca obrajii si gura tocmai atunci cand vreau sa ascund
      Inceputul gustat de aceeasi Eva

Prin alte locuri suntem tot noi

2011-06-21T12:03:00.000+03:00

Picioare sfarmate de atata mers si talpi pictate cu semne ale strazilor ce poarta acum imprimeul miilor de pasi. O suita de fotografii din care sa se auda emotia, cateva suveniruri, glasul diversitatii in urechi si lacrimile din suflet de la plecare, cand am ramas intr-un "noapte buna" apasator. Azi e ca si cum as fuma tigara de dupa, sentiment de as mai vrea, de incredibil, de teama ca a fost prea frumos sa fie adevarat.

Am vazut printre gene tot ce era mangaiere ochilor obositi si am mers de mana. M-a prins manuta mica si incarcata de bratari multicolorare ca niste zambete de copii, cea care mi-a scris de atatea ori frumos si sensibil, cea care face din panze infricosator de albe ganduri cu gust de vanilie si scortisoara cand e fericita, chipuri sarate cand e trista...sau le face pe toate amestecate si te lasa sa ghicesti putin din lumea ei. Cea care ma aduna de la distanta cand mi se risipesc elanurile.

Apoi ma trecea strada grijulie o alta mana draga, cea care ma stie cum merg eu uneori visand ametita de dorinta de a fotografia cu mintea si de a pastra bucatele de locuri. Ma cuprindea pe dupa umeri si ma tragea mai aproape de un sarut pe ochi, pe frunte, pe buze, pe toata bucuria de e fi impreuna, pe toate fericirile din noi.

Ne acoperim in multime glasurile atunci cand cu grija ne strigam unii pe ceilalti si asta e lucru mare. Cumva, aprope ireal, in zilele acelea mi-am rupt amenintarile neratiunii mele datorita lor. Pentru cei pe care ii am aproape si pe care stiu sa-i definesc filosofic dupa felul cum se pierd am suflat in fiecare palma de incredere primita si am racorit cu drag zilele prea fierbinti, asa cum si ei mi-au incalzit firea de atatea ori.

Argumentele vietii

2011-06-02T00:39:00.000+03:00

Se merge intr-una si se sare prea mult timp intr-un picior pe un drum prin care nici norii nu indraznesc sa umbreasca. Dogoreste in noi energia.

Nu as putea sa imi dau seama unde anume pe acest drum m-am oprit pret de o bucata de viata. Si am ramas sa adun, sa invat ceva, sa conturez intelepciuni ca sa dau mai departe sens, sa ma inteleg. Nu mi-a placut nicioadata sa pozez intr-o neinteleasca. Sunt purtatoarea de sacou, care iti vorbeste clar, cu dictie studiata, cu empatie si care iti spune cum un contract incheiat rezolva o nevoie si genereaza o satisfactie, mai devreme te ghidasem sa descoperi nevoia. In rest e treaba mea cum sunt. Nu clipesc lubric, si nu ma folosesc de smiorcaieli sau de efecte speciale atunci cand relationez. Pledoaria mea e cat se poate de fireasca si mai ales sincera. Sunt normala, desi iubesc anormalitatea atat de mult incat o pastrez pentru intimitate.
Si din cand in cand ma reintorc spre chipurile cunoscute. Atunci sunt in pauza. Acum ma odihnesc. Senzatiile mele, desi nu ar trebui sa vorbesc in public despre ele, sunt din cele mai labirintice. De exemplu, ma trezesc cu mana pe ceas dimineata si cu viteza maxima a gandului fac o analiza fulger in legatura cu evenimentul frumos sau urat al acelei zile, dar se intampla sa nu constientizez instantaneu daca e bine sau rau si atunci, in acea ratata secunda, se aglomereaza idei incomplete care parca se chinuie patimas sa se elibereze, se calca pe varfurile degetelor si nu se hotarasc despre ce e vorba in gandul somnambul. Abia apoi, dupa inimaginabil de lunga secunda, imi limpezesc incet natura starilor. Acest fapt are un nume, se numeste Inghetata, asta pentru ca ma duce cu gandul la felul in care o inghetata se topeste intr-o mana calda.
In afara de aceste gesturi tremurate mai sunt imaginile cu dansatori intorsi cu cheita. Pe ei am invatat sa-i asez pe masa, sa-i las sa-si termine dansul si apoi sa-i conduc prinsi cu doua degete spre cutiile lor cu funde lucioase.
Alteori imi amintesc glasuri. Emotia unor astfel de rememorari absolut lucide se iveste de obicei in timp ce sunt foarte concentrata pe realitati, preferatele sunt acelea in care sunt sub presiuni de naturi coplesitoare.
Se mai intampla sa ma gandesc in exces la alte si alte lucruri banale, cum ar fi natura indoielnica a unui colt de carte indoit. La o lumanare alunecata din suport in pozitia nedemna de o lumanare ornamentala, dar pe care refuz sa o reasez, si ma uit cu satisfactie cum strica decorul.
Si daca merg pe tocuri si daca strang nebunii in palarie si scot iepuri albi care imi impletesc parul, tot un val cu apa vietii imi tremura marea.
Toate sunt clipiri stranse in pumni, se duc asa cum au venit, poate de asta le-am si elogiat cu drag, ca-s tot ale mele.
...

Imi era dor de un fel de retrospectiva personala, necesara sufletului mai tarziu, care se intinde pe kilometri de ganduri. Dar cern, din grija pentru ce iubesc la viata, aceste cateva stari aduse pe limba acum in moment de inspira-expira. Data si ora actuala le mentionez din respect pentru toate orele pe care le-am uitat. Sunt predispusa la stat la poveste si as asculta ce alte secunde nesemnificative isi amintesc alte fiinte.

Jocurile mintii

2011-05-23T15:52:00.005+03:00

Deseneaza cu degetul o linie, fa o taietura in memorie.

Urca-ti gandul acolo unde iti e limita si vino sa ne aducem aminte vechile zambete de vara. Naluca de dantela, tu ai un epilog verde pelin si eu am argumentul rosu in obraji. Si acum mai scrii cuvantul final, aproape poti, aproape uiti. Sa imi spui cand se termina linia. Voi fi la capatul ei.
Sunt lucida si dezlipita de incercari de taina necazute la drum de seara si nu vreau sa schimb ceva in amnezie.

Da, uitarea este scrisa-n legile omenesti, indecisa daca sa ne duca visul sau sa ne lase plansi in strada, dar legea aceasta se pierde si ea.
Daca ar fi vreodata sa uit cu adevarat unde sunt, am sa ma gandesc la ce am sperat si nu s-a implinit si apoi la vietile suprapuse din care m-am inchegat strabatuta de un vesnic nelipsit mai. Mai devreme curajoasa, mai tarziu hotarata.

Identificam uitarile dupa nume, gust si felul in care ne-au iubit si apoi ne-au uitat fara drept de a mai pluti in fum de zambete arse. Le imbinam si le resucitam pe rand pentru a le lasa iar in caderi de memorie.

Vremuri dragi

2011-05-05T23:29:00.003+03:00

Viitoare lumi, urmatoare clipe, lasati-ma sa zbor pe cerul meu. Sa fiu primavaratic senina, sa port linisti exilate in marile adanci din mine, sa imi duc iubirea si visurile.

Sunt om, nu am puteri de a va desface azi darurile de maine dar daca imi va fi soarta grea, daca se vor cadenta feluri de nefericiri, daca prin linii intrerupte voi plange, sa va gasiti dram de vointa in plus sa imi daruiti si mie.

E nebunei de viata ce ma tine in suspans ca o rochie extravaganta. O ador, imi e de dimineata si pana in noapte fara ragaz, dar cand apuc sa suflu peste toate incep sa vad si sa simt.

De viitor sa spun ca imi e macar la fel ca si trecutul, atunci cand va fi trecut. Sa ma lasati sa cred in firea neinteleasa a mea, a lor, si sa spun ca toate-s bune, ca astept vara, ca astept iarna.

Lasati-ma sa sper ca ma ingrijoreaza doar vremea, nu cea care trece ci doar cea de afara. Dar ca totusi afara e bine chiar si asa. Ca plansul parintilor va fi doar de fericire si rasul copiilor va fi sanatos si ca viata se simte azi si se spera maine din dorinta da a o vedea idealist. Cu celelalte ma descurc eu.

ZAZ

2011-05-01T13:35:00.000+03:00

Isabelle Geffroy imi e draga, aproape cum imi e si Edith Piaf. Ascult melodiile ei care se duc din casti in locul acela unde se duc emotiile frumoase.

Alte replici

2011-04-26T14:30:00.001+03:00

Sunt stari care tin prea putin
Am fobii legate de mine ca om care zboara in vis
Zboara de fiecare data cand ceva rau i se poate intampla
In apropierea raului am constiinta aptitudinii
Intind mainile, imi iau avant si ma inalt
Experienta onirica se repeta si dureaza de fiecare data atat cat e necesar
Pana trece pericolul, nu pana obosesc aripile
Ma tem ca intr-o noapte am sa cred in uitare si am sa cad
De cateva ori m-am dezechilibrat
Balansul disperat al mainilor si al sperantelor imi da de fiecare data iluzia unui zambet
Finalitate este decisa in alta lume
Am cam facut ce-am vrut de-a lungul anilor
Acum vreau sa pastrez nuante permanente de albastru.

Despre ani

2011-04-13T13:54:00.000+03:00

       Anii care alearga spre final vor fi ani diferiti de cei asezati in calendare. Asa cum ii stiu eu, nu au bunul obicei sa se succeada ordonat ci intr-o asezare specifica unui subconstient bulversat de privitul la ceas. Va veni probabil vremea cand notiunea de timp va fi perceputa diferit. La toate varstele ni se pare ca timpul zboara, dar atunci cand tu te opresti fizic, neocupat cu activitati de supravietuire a sufletului si a corpului, mai ai aceeasi senzatie, sau se dilata orele, anii...? Vom vedea, nu e vreme decat de pregatiri.
      Cand voi fi la o alta varsta voi avea timp. Cu cativa centimentri in minus si mai multe amintiri in plus am sa ma plimb pe strazile pe care azi alerg, sau poate pe altele. Si am sa revin la parcursul celui mai cunoscut destin, al meu. Pentru ca fiecare e stapan pe ceea ce stie cel mai bine.
      Dar pana atunci mai e, asa zicem, e o vorba de mangaiere lipsita de limite temporale pe care o folosim atunci cand ne dam seama ca disparem in fiecare zi cate putin. Totusi verbalizam optimismul.
      Astazi, doar astazi cand iarasi respir pentru viitor, zic eu ca mi se duc anii, mama, asa cum s-au dus si ai tai. Si tu frumoasa din fotografie si eu tanara doar pana ieri, doar pana ce clipa a trecut, si tot asa in fiecare an care trece. M-ai nascut intr-o noapte de Inviere. Trudisesi la cozonaci si pascuta si la alte bunatati si la curatenie pana seara. Te-ai gandit ca e vremea sa te asezi incet sa te rogi, la biserica nu puteai sa ajungi asa rotunjoara ca un mar. Tata te tinea de mana cand te asezai si cand te ridicai, era si el obosit dupa cele trei schimburi in care lucra. Asteptati un fratior pentru fetita voastra de sase ani, un baietel care sa il ajute pe tata sa mai echilibreze lucrurile in familie cu atatea fete, si pe mama sa o iubeasca in felul acela neinteles in care isi iubesc baietii mamele.
      A doua zi urma sa va bucurati de masa sfanta de Paste, sa mergeti la rude. Dar inainte de miezul noptii se hotara venirea mea, cu dureri neasteptate, ati plecat catre maternitate. Nu am mai avut rabdare sa o las si pe mama sa guste din cele puse pe masa, la fel fara rabdare ma vad si ma stiu si acum. Acceptare. E fetita. O surioara! Simbioza. In spital liniste, mai nimeni, ceilalti incepeau sa urmeze preotul de trei ori in jurul bisericilor si sa-si uneasca glasurile in cantec sfant. Eu si mama. Liniste. Am stiut mereu ca daca toata lumea are ceva de facut, mama se opreste si ma apropie mereu de aer curat.
      Intr-un alt an, ne-am intalnit noi doi, pe aceleasi scari, si de atunci urcam neobositi sincronizand impliniri rare. Razi mereu cand imi spui ca ai fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea. Nu credem in simboluri, dar totusi chiar si azi cand le spunem altora de coincidenta o facem zambind de emotie. Emotia mea!
      Unele destine devin lectii de viata sau de istorie, al meu e doar continua nerabdare, sa simt, sa vad, sa zambesc, sa sper, sa plang, sa iubesc, sa daruiesc, sa ating. Stiu ca mi-a dat viata daruri multe, pretioase. Stiu ca peste toate lumile pustii in care gasesc uneori sensuri se aseaza trairile vii ce imi sunt atat de dragi si pe care nu le-as inlocui cu amagiri nebune de perfectiune.

Si da si nu

2011-03-28T13:29:00.002+03:00

Mi-au trecut prin minte o mie de vise si pe toate le-am decojit si le-am mancat samburii. De atunci mi-au crescut singuratati in talpi.

Mi-am crezut existenta versatila mai fictiva decat este ea in realitate, si am debutat in nebunia sperantelor in mine exact atunci cand incepeam sa cedez, sa fiu un frumos pescarus ratat. Dar mereu, mereu am iubit culoarea sentimentelor desculte.

Pe vremea cand inca mai conturam impliniri paralele am putut sa ma cert cu luna disparuta si cu pisicile negre care daca m-ar fi cunoscut m-ar fi ocolit, si as fi picurat ceara pe sufletele celor care ma vadeau cum ochii imi rad zgomotos in gara cautandu-mi trenul spre casa. Si am plecat pe drumul altor deliruri ale singuratatii. Izolasem ceea ce nu puteam sa suport preferand sa promit ca intr-o zi am sa ma reintorc, am sa reconstruiesc ce se surpase in mine, am sa-i ajut pe cei care au plans in locul meu. Ma sufocam cu mirosul absurd al marturisirilor desirate in constiinta mea.

Si daca o parte din noi se intoarce tot in singuratate si pe aceleasi perne imaculate punem ce se poate spune si ce nu se poate, atunci cat suntem pentru cei din jur, ce suntem pentru acei oameni pentru care vrem noi sa fim? La sfarsit de cantec cine mai fredoneaza si cine tace mai crunt decat linistea unei singuratati asumate?

Cand am am intrat in apa rece, am stiut ca asa va fi mereu, uneori simt rece, alteori simt.

Sinceritate pana la prostie

2011-03-09T16:47:00.002+02:00

Trebuie sa admitem ca au fost situatii in viata cand am fost naivi, creduli, poate chiar intunecat de prosti. Sau au fost clare momente cand am fost ascunsi, inselatori, rai, ipocriti, imorali, snobi. Atunci cand parea ca luam decizii bune, sau atunci cand aveam comportamente virtuoase se reflecta un adevar, dar in esenta incurcaturile ne limpezeau realitati nici macar de noi acceptate. De multe ori in spatele vorbelor bune si a gandurilor distinse ca niste domnisoare crescute la pension s-au ascuns meschinarii frivole. Dar nu avem drept sa judecam, nici macar pe noi insine. Poate ca asta ne ajuta sa ne mentinem verticalitatea. Tocmai aceasta dualitate atat de fin perceputa incat uneori nici nu o sesizam e responsabila de trecerea omului normal catre cel care vrea sa descopere. Oamenii au calitatea de a fi facuti din doua parti inegale. Suntem mediocri in cele mai ascunse intimitati si asta ne face sa fim diferiti, nu sexul, nu orientarea religioasa, nu idealurile, nu amprentele. Am apelat la cuvinte si la subterfugii non-verbale si am incercat sa construim destine. Cred ca cei care mizeaza pe deconstructie sunt curajosii. Sa explic totusi despre ce vorbesc.

In primul rand am sa spun la ce nu ma refer. Nu vorbesc, asadar, despre acele minciuni bine spuse. Despre acele teluri avute dinainte. Nici despre toate soiurile de ganduri conturate din dorinta de a afla, de a ascunde, de a schimba ceva, de a ne gasi scuze noua, sau celorlati. Nu. Pe astea le stapanim, iar unii dintre noi chiar cu o mare dexteritate reusim sa le exploatam pentru diverse beneficii.

Vorbesc despre ceea ce stapanim noi in fata unei oglinzi. Mi-am dat seama, ajutata de luarea la cunostinta ca acest fenomen chiar exista, ca ne stapaneste uneori un elan de a recunoaste faptele imorale acolo unde se pleca pe o cale onesta, de care suntem aproape constienti, dar in locul ramas pana la rotundul constientei completam cu frenezia o dedublare.

Avem un portret si avem si o caricatura. Demistificare si putere de introspectie va doresc!

Sa ne gandim la un om cult, care stie valoarea inteligentei sale, care e frumos pe interior datorita acelor judecati curate, rare si care mai mult decat orice are o bunatate dovedita, o candoare molipsitoare. Ajunge in fata unui om foarte drag si recunoaste o abjectie din trecut, o face pentru ca are o calitate morala inalta sau nu o are deloc? Cauta sa supravietuiasca fara povara unui secret, dand dovada de egoism, sau isi pastreaza conduita dictata de albul moralei sale, sau e prostie facuta cu inteligenta? Curios este ca el si-a dat seama care e raspunsul, dar nu din prima.

Sigur, trebuie totul privit cu umor si autoironie, doar nu o sa cedam ispitei de a ne deconspira, avem un scenariu de urmat si niste oameni de facut fericiti. Parca am fi cu totii incadrati in serviciile de contraspionaj.

Alte feluri de a fi

2011-02-28T14:18:00.000+02:00

Am visat mai demult ca ma dadeam intr-un leagan deasupra unei prapastii, priveam in jos la un peisaj grozav dar nu vedeam legaturile scranciobului si nu intelegeam cum stau eu neprinsa de nimic in aer, totusi peisajul era incredibil. Cand vantul ma aducea in fata atingeam o mana, cand eram trasa inapoi simteam pe spate o mangaiere, ajunsesem sa imi doresc sa fiu in ambele directii simultan, sa gasesc o solutie sa le am pe amandoua, stiam ca niciuna din stari nu era completa, iar timpul parcurs le diminua efectele. Una venea prea devreme si cealalta prea tarziu, sau invers.

De cate ori nu am simtit in viata ca sunt lucruri bune care au venit prea de timpuriu?...ca as fi vrut sa-mi mai calc o data rochia inainte sa plec la bal, sa imi arate sufletul frumos, asa cum arata un suflet pregatit.

Pacatuim in functie de o lista mare si pompoasa de interdictii dar cine imi interzice sa ma inchin la un chip fara expresie, care nu a fost si nu o sa fie printre noi, sa pot percepe in cadenta dorinta de a auzi cum imi vorbeste si savoarea tacerii generata de lipsa gurii.

Unii spun ca pentru a fi printre oameni, astazi ai nevoie de victorii, dau gratis laurii pe care i-am uscat in carti. Zici ca par sa se descompuna? Ooo, astea sunt mofturi.

Probabil ca si aici ratez pentru ca aman, pentru ca n-am avut cum sa aleg, sau sa ma scuz pentru neindrazneala. Am mers cu valul si a ramas doar spuma de mine. Mai am dislocari sub piep si mai vreau sa am o dovada ca sunt rezistenta la trucuri de magicieni eretici, fie ei sub forma de oameni sau idei. Inca mai am permanent nevoie de a sti ca sunt buna la ceva, ca nu merg doar spre un fascicul frivol, spre lipsa unei epiderme simtitoare.
De aceea visul m-a pus pe ganduri, pentru ca deja stiu ca in spatele unei virtuti sta un elan ce surprinde egocentrismul, si natura umana e atat de previzibila incat ai zice ca poti distinge ce gand s-a conturat si ti-a dat ideea chiar si una onirica, dar nu e chiar asa. Vreau sa stiu ce am si ce imi lipseste, dar vreau acum, nu cand am sa fiu altfel.

Prajitura cu visine

2011-02-21T12:41:00.002+02:00

Destule bune si foarte bune, sa ne tina o viata. Sa ne meritam valsul la care visam. Sa ne aseze ochii in aceeasi privire. Adunate fara filosofia lui "a sti". Ce va fi. Cat ne vom sui calare pe aceleasi vise.

Imi aduc aminte cum ne-am rostogolit mintile in ape reci si le-am facut sa fiarba. M-ai descoperit cu o linie de rimel pe fata, dansam cu sufletul pe mese, din placere. M-ai luat acasa si mi-ai spus ca faci orice pentru mine.

Mi-am asezat capul in mainile tale si ti-am zis ce stiu sa fac. Sa rad, sa spal si sa gatesc sentimentele, sa curat amintirile, mai stiu sa adun tensiunea in vorbe transparente si sa sucesc gatul cuvintelor, uneori chiar sa le ascut, dar cred ca asta ti-a placut la mine.

Nu m-ai vrut niciodata domoala, femeia val-vartej iti face aer cu visele ei adunate-n evantai si iti sterge fruntea, ochii, gura, in ordinea asta si nu altfel. Intai e fruntea pentru ca acolo iti vad intunecarile, apoi ochii pentru ca sunt ochi de om bun, apoi gura cea pe care am vazut-o si in alta viata, ma striga pe nume de alint, inteles de noi.
Suntem o sarbatoare, un triumf al gesturilor imbratisate. Si ca sa pastram echilibrul de zi cu zi cred ca acum suntem ca un joc de carti, uneori sunt maini la care mergem si maini la care zicem pas, depinde cum suntem asezati la masa, depinde cine face cartile si nu in mod necesar de ce ne-a dat soarta.

M-ai educat sa fiu cinstita si sa nu cred in noroc, mi-ai spus statistic ce sanse sunt. Esti un matematician incurcat cu o carte citita de la sfarsit la inceput. M-am format fara intriga.

Apoi imi place de mor gustul tau mentolat de adrenalina, te tin pe limba si amortesc de placere. Ma racoreste iubirea ta negresita.

Nu-ti fie frica. Acum am o arma cu care ripostez in fata decadentei, ca o rugaciune spusa in timpul cutremurului. Nimic nu imi poate face rau, esti pazitorul si omul simplu de care am nevoie.
Pot sa iti desenez chipul sa iti simt pielea, sa iti port ranile si atunci cand ma dezbrac sa le vad pe corpul meu, sa le mangai si sa iti jur ca nu ai sa mai suferi niciodata.

Ti-am spus cata dragoste se pune in prajitura cu visine?

2011-02-08T12:00:00.004+02:00

Mi-au inghetat mainile.

Sunt nefolositoare.

Cand sunt asa, nu sunt dorita, nu aduc zambete, nu am beneficii pecuniare, nu pot ameliora dureri, sunt scoasa din uz, inexistenta.

Si totusi acum e savoare de adevar nealterat.

Imi ingheata mainile si imi pun manusi, imi dispar amprentele si nu mai las urme, nu ma mai identifica nimeni, eu insami nu ma mai regasesc in nimic.

E o senzatie dusa la paroxism. E tulburare

E ceea ce lipseste cand sunt in functiune sau e acel joc interzis de care prietenele iti spun sa te lepezi.

Si totusi cand sunt nefolositoare sunt autentica, pentru ca un corp si o minte se anuleaza reciproc si devin necunoscute, raman ale mele.

Intrebari despre raspunsuri

2011-02-02T12:46:00.009+02:00

Lucrurile simple nu tot timpul sunt de ajuns. De ce sa nu recunoastem ca uneori ni se acreste de atata fiinta aflata in reducere la elementar. Poate ca suntem oameni obisnuiti dar macar sa punem intrebari indulcite de gusturi necunoste, de mirosuri incitante.

Expresia "even the ordinary can be extraordinary " o tolerez mai greu in zilele cand se tolaneste motaneste o mare plictiseala in fata simturilor obosite. Mi-as fi dorit sa gandesc matematic, sa fac acolade in care sa inchid toate acele zvarcoliri stranii care imi mangaie coapsele, de frica sa nu inceapa sa-mi placa prea tare si sa nu ma racoresc cu interogatii reci, dar nu am priceput niciodata semnele matematice si folosirea lor in exact locul potrivit.

Azi le privesc doar pe cele trei, stiu ca fiecare le intalneste intr-o viata in diferite nuante. Poate fi cautarea oricui, generalizarile sunt de obicei nefolositoare pana atunci cand ne includem si pe noi.

Undeva intr-o lume de acril ea s-a regasit in alte dansuri, diferite, el e acelasi. Spera sa nu amestece vreodata cele doua lumi, mai mult decat poate mintea ei suporta. Pe corp deja simte rani.

Nu spune la prea multa lume ce se intampla, dar se vede in dantela rochiei albe de matase si in penele prinse in par ca intr-o lume simpla, ea respira romantism complicat, a invatat de la un om care-i seamana, mult, atat de mult. De aceea ii e drag, si uneori vinul rosu il toarna in pahare in acelasi minut decalat. Dragostea imposibila le sincronizeaza privirele in oglinda, de parca se vad, de parca e real, e nebun frumos si-si strange iubita in cuvinte si si-o apropie mereu. Dar acelasi drum o tine verticala si-i aminteste ce este real. Cine este real?

O alta ea, il vede, mai schimba doua vorbe de complezenta, si fiecare pleaca pe drumul lui. El nu renunta de tot, si ea viseaza. Intre timp ea i-a construit un piedestal, el a ramas acelasi, nu o vede nici daca mititica s-ar ridica pe varfuri de compromis. Mai intreaba cate un cunoscut, asa din intamplare, ce mai face el, pe unde mai iese seara si apoi isi pune la loc plasturele anti-iubit un fraier, peste el o camasa de indiferenta.

Aceasta ea l-a iubit din timpurie adolescenta, primul venit si ramas. Lui ii face mancare, ii spala, si se iubesc pe intuneric pe jumatate dezbracati. Au copil blond si cret. Dragoste de roman, cliseu fericit, spuneti-i cum vreti. Uneori se uita in tavan si respira.

Din fiecare se alege esenta si se colecteaza in recipiente ca cele expuse la muzeu, ce s-a deteriorat si nu mai poate fi aratat se prafuieste sub lacat, in rest se trag concluzii, fiecare in gand sa nu-i deranjam pe ceilalti, nu tipati si nu raspundeti neintrebati, cautati sa mergeti pe drumul inaintasilor ca asa e cel mai bine, cumparati uniforme ca sa le purtati atunci cand sunteti singuri, sa nu fiti cumva extraordinari, cel putin nu atunci cand va dati seama ca aveti o singura viata! Am obosit. Merg incet si chinuit ca si cum m-ar strange un pantof.

Nu pot sa mai cred in aceleasi icoane. Imi cere sufletul sa fiu o Lorelei nebuna de legat si sa duc doruri care sa-mi arda in irisul verde, sa mai invat sa zgarii scrieri ludice pe inimi care stiu sa vibreze o data cu a mea. Am luat esarfele cele mai frumoase pe care le-am colectionat si am plecat cu ele in lume, le-am dat cate una fiecarui om care mi-a mangaiat degetele, mi-a ramas una si as da-o dar imi este frig, si e patata de dorinta de fi eu si nu ceea ce ar trebui.

TREI GANDURI DE AZI

2011-02-01T14:46:00.004+02:00

Femeile stiu cand cineva le vorbeste de sus pentru ca au o scara a imaginatiei pe care se urca atunci cand converseaza.

Atunci cand se ajunge la final de drum intr-o relatie, femeia ii va ceda harta sa barbatului pentru a nu se rataci.

Sunt fericita ca sunt femeie, imi pot pune tocuri inalte, dresuri senzuale si pot vorbi cu subinteles, barbatii nu prea pot face toate astea.

Leapsa despre autori, carti si semne de intrebare

2011-01-26T16:04:00.003+02:00

De la Lotus am o leapsa. Prima. Sa vedem ce iese!

Daca vi s-ar propune sa va scrieti biografia, carui scriitor i-ati incredinta sarcina aceasta?

Ar insemna mult pentru mine daca domnul Oscar Wilde ar dori.

Care ar fi motivele pentru care i-ati incredinta sarcina aceasta?

Cred ca am descoperi multe impreuna, l-am simtit eu, are talentul, geniul si nebunia de a fi obiectiv cu pacatele si virtutile oamenilor.

Este sfarsitul lumii. Ce carte ati pune in capsula cosmica pentru a pastra o "urma" a umanitatii?

As pastra Decameronul.

Cum arata pentru dvs. pauza ideala pentru citit?

Cititul nu se intampla intr-o pauza. Putem vorbi de timpul cititului, care pentru mine e perfect atunci cand reusesc sa ma detasez de cotidian.

Daca ati avea puterea de a "scoate" un personaj de roman, care ar fi acesta?

Toata cartea Mein Kampf, cu autor si personaj si tot.

Care ar fi motivele pentru care ati scoate acest personaj?

Ar fi fost mai bine sa nu existe, macar el!

Cati kilometri ati merge pentru a gasi o carte?

Poate ca nu as merge, poate daca nu imi e in cale inseamna ca nu trebuie s-o citesc, asa cum se intampla cu oamenii.

Daca ar fi posibil sa va intoarceti in trecut, ce scriitor ati vrea sa intalniti?

F. M. Dostoievski

Care ar fi primele cuvinte pe care i le-ati adresa? (in afara de "Buna ziua")?

Domnule Dostoievski, sunteti geniul in care am sa cred intotdeauna indiferent de vremuri, de moda sau de influente relative.

Descrieti biblioteca visurilor voastre?

Incerc nu doar sa o visez ci si s-o realizez, asa incet, cu tot ce-i trebuie.

Gata! Mai am o rugaminte, va rog dragi scriitori, nu va suparati ca un om obisnuit nu v-a mentionat intr-o leapsa virtuala. Tolstoi, Hermann Hesse, Milan Kundera, Emile Zola, Simone de Beauvoir, Mircea Eliade, O. Paler, Gabriel Liiceanu, Ileana Vulpescu, Ilinca Bernea, domnule profesor Dan Lungu...si voi ceilalti toti, valorosi.

Orice gand poate fi spus azi

2011-01-14T11:16:00.013+02:00

E vreme de stingeri si aprinderi, de cantec trist pe limba de vant de primavara. Am trait cu reduceri si mi s-a facut dor de drumuri, si de reveniri. Mi-am citit horoscopul si am inteles ca zodia mea se va sterge atunci cand te voi urma. Iubire si tipete, defulare si anotimp de piatra inghetata. Copil ingandurat, ce stii tu sa-i spui unei fantome? Iti e frica de vocea ei, de cat e de alunecoasa uneori, de cum stie sa-ti mangaie fruntea? Gandim cartezian dar avem o relatie belicoasa care ne atrofiaza misterele, sau ce a mai ramas din ele.

Ne-a luat prea mult timp sa devenim oameni, ne-a luat o viata, si asa fara viata am mers incrucisand uneori cuvinte, alteori priviri. Ne place sa ne iubim, dar strigam mai tare "Asta e muzica ce-mi place" atunci cand incepem razboiul. Fabricam sperante din materii sintetice si ne mai miram ca ni se duc perspectivele si disperarile si tot. Cu toate astea am inteles ca nu putem sa fim diferiti, ca intre mine si tine nu sta nici idealul diferit, nici alegerile regretate, intre noi avem asemanari, mari bucati de oglinda care ne taie cheful de a ne iubi si din cauza asta ne certam, si ne impacam post-festum. Apoi ma intreb care e cel mai mare necaz al omului? Cine sunt eu sa aflu secrete? Daca gandesti suferi, daca nu gandesti iubesti, de ce te poti lepada in final? Ce te mistuie mai tare? Ce te schimba sau ce te lasa sa fii la fel? Nerv sau tacere?

As putea sa fiu fericita, intr-o zi in care as renunta la starile provizorii pe care mi-am construit intreaga viata, mereu cu gand de schimbare, mereu cu frica de rutina, cu gand ca am sa mai adun si alte harti ale vietii, si am sa plec candva, in fond am veleitati de colectionar, ma pricep cel mai bine sa adun fericiri si sa le prind in bolduri de vii.

Ce faci cand iti e dor de cerceii de cirese?

2011-01-09T03:08:00.005+02:00

Am trait pana acum! Trecutul nu a fost niciodata doar un timp, a fost bucatica de piatra din devenirea mea. Amintirile sunt din prezent, si acesta e nepretuit.

Dar am mai spus, sunt adepta paseismului, asta fara sa imi afecteze judecata de perspectiva. Dezvolt acest cult al trecutului dar nu contenesc sa-mi imaginez scenarii de viitor, s-ar spune ca in lumea din mintea mea se petrece totul, parte din frumosul ce a fost si din nestiutul ce va fi. Raman cand pot in realitate pentru ca are si ea farmecul ei, pana la urma cred ca important e sa stai intr-un loc atat timp cat nu te sufoci. Pentru ca azi e o zi in care ma gandesc la inceputuri, se deruleaza episodul unei legaturi din timpuri trecute.

Daca acum as putea sa ma intalnesc pe mine cea de atunci sigur m-as intampina cu un zambet, putin superior datorita varstei, putin invidios din cauza varstei. Apoi m-as aseza la o cafea, dar m-as lasa doar pe mine cea adolescenta sa fumez, eu cea matura as zice ca m-am lasat, de 7 zile. Si as incepe conversatia direct si volubil asa cum ma stiu: "Ti-aduci aminte....de prietena de atunci? Era un inceput de care nu mi-am dat seama cat e de important decat atunci cand s-a finalizat. E tot cea de acum. Prietena.

E cea care pe vremuri nu te putea intelege, si nici tu pe ea. E aceeasi care ti-a spus anul asta ca te iubeste din regat. Poate ca era prea mult pentru voi, doua pustoaice sa gestionati o relatie de oameni mari, in care se impartea totul, neimplinirile, lacrimile, nervii, bucuriile, zambetele, petrecerile, secretele. Oare nu avem si acum aceleasi firi? Acum de ce ce suntem in stare sa ne transmitem ganduri si stari cu atata sinceritate si atunci obosisem una de cealalta? Atunci nu ne pierdusem si inca nu ne puteam defini. Eram prea nepregatite sa simtim vanturi de iarna, acum vorbim despre ele si incercam sa ne incalzim. Pe vremuri nu ne intelegeam pentru ca ne imprastiam fericirile prin suflet, acum ne intelegem pentru ca adunam durerile, una alteia.

Si daca iarna nu imi pot pune cercerii de cirese atunci prefer sa astept, si sa-mi fie dor de greselile facute pentru ca ele au insemnat o legatura care ma va face de fiecare data cand ating dantela sa ma gandesc la prietena mea cea boema si frumoasa.

Chiar daca vorbesc de trecut sau de prezent, ea e in obisnuinta de a visa cu ochii deschisi pe care mi-a insuflat-o fara sa-si dea seama si care a ramas mai presus de alte cuvinte spuse sau nespuse. Este cu mine de pe vremea cand suflam vraja de tinerete si nu stiam ca in viitor tristetile nu vor putea fi strigate, dar de aceea ne avem una pe cealalta, sa ni le soptim.

Disperari corpolente

2010-12-20T14:17:00.012+02:00

Dupa folosirea acestui corp, am sa-l petrec pana la usa si-am sa-i spun cat de mult mi-a fost prieten, si-am sa-i multumesc pentru fidelitate. A stiut ca nu trebuie sa asculte decat de minte, si a stiut ca mintea e uneori melancolica asa ca a reactionat instinctiv. Si a stiut sa-si vada sufletul in fiecare zi.

Corpul meu este material biologic, dar atunci cand a plans, cand a tremurat, cand a ras, cand a fost bolnav, cand a resimtit placeri nepamantesti mi-a fost usor sa inteleg ca toate imi sunt date ca sa ii pot simti puterile. Ingrozitor mi-a fost atunci cand simteam doar cu mintea. Si nu pentru ca intr-o asezare a evenimentelor sentimentale lucrurile nu se inchegau, ci pentru ca nu stiam sa vorbesc prin mine, eram metamorfozata in tacere, gura nu se deschidea, cuvintele nu se rosteau. Ceva imi inhiba corpul, ceva ma facea stangace, greseam gandurile si sfarseam prin a incurca gesturile. Oboseam fizic dar mintea mea nu inceta sa gaseasca resurse. Rusinea e atat de evidenta la un corp care iubeste. Dupa ce trecea emotia ma gandeam ce ar fi trebuit sa spun, sa fac, sa cant, sa danzez, sa folosesc al naibii corp care mi se parea ca nu vroia sa reactioneze decat impotriva mea. Acum mintea a inteles ca blocarile corpului nu erau altceva decat spasmele unui organ care atentiona ca nu are rost.

Pielea mea a simtit atingeri aspre de ispite iar sistemul osos a crapat din cauza regretelor, dar am continuat sa respir incet, conectata la aparate ca si cum as fi avut o inima artificiala, apoi m-am regenerat, am crescut la loc.

Nu am cazut in capcana, incurcand mintea cu sufletul, am stabilit doar ca mi se atrofiase glanda care facea legatura intre minte si corp. Asa am ramas cu sufletul, care in final a fost decidentul si a facut in asa fel incat au functionat impreuna cele doua entitati. Defapt, am cautat altceva, cu fluturi in stomac, cu acelasi entuziasm. Pana la urma ce poate fi mai frumos decat sa ai un suflet care stie sa faca dreptate? Dupa experiente, corpul dezertor a privit cum se refac sperantele. De asta imi e prieten si am sa-i spun, dar nu acum. Acum ma uit la aceleasi maini care au atins alte maini, si ma uit la ochii care au privit alti ochi, in fata carora corpul meu a fost sau nu sincer.

2010-12-09T14:17:00.005+02:00

Fa-te mama iar tanara! Zgomot, fa-te liniste! Fa-te viata mai buna! Prefa-te broasca in printesa, prefa-te pasare din scrum! "Mircea, fa-te ca lucrezi!", fa-te "suflete copil!". Fa-te auzit, remarcat, important, indragostit! Fa-te ca-ti pasa! "Fa-te frumoasa cu bani putini"!

Fa-te ca aprinzi lumina cand la mine s-a facut noapte! Prefa-te ca-ti place jocul cu margelele de sticla, prefa-te maestru daca poti! Prefa-te ultima limba de pamant si prima gura de apa!

Fa-te mireasa! Fa-te ciocolata amara! Fa-te par cu bucle!

Prefa-te in lumea mea, aici se poate, aici se accepta si se uita!

Disimulari cotidiene

2010-12-06T11:06:00.010+02:00

Ma gandeam azi la vanataile genunchilor, la culorile pe care le port atunci cand sufar. Apoi gandeam ca despre Adevar si despre Suflet s-au spus enorme cantitati de pareri, maxime si aforisme. Eu nu ma pot gandi decat la vanataile sufletului, la cele adevarate. Cate sunt, ce culori au capatat ? De ce atunci cand sunt lovita duc mainile necontrolat spre rana?

Am tratat odata o anume durere cu ironie, si cum nu era o durere oarecare, ci una colerica, s-a razbunat. Eu o acopeream cu vesminte pastelate, danteluri si organze si ea se sufoca sub cromatica mincinoasa. Intr-o dimineata m-am trezit fara ea. M-am bucurat ca de plecarea unui sef nervos din birou. Peste putin timp am inceput sa uit de trauma. Eram dispusa sa jur ca nu suferisem vreodata cu adevarat, ca ma victimizasem teatral.

Veti fi remarcat probabil ca nu v-am spus cu ce se ocupa durerea respectiva. Ei bine, avea ca principala activitate cresterea in greutate a sentimentului de vina si ca vice-activitate slabirea vointei. In momentul in care reusisem sa echilibrez situatia si sa iau de unde trebuie ca sa dau unde trebuie, mi-a aparut durerea in fata ochilor, slabita, ca un iubit obosit de cautari, abia se tinea pe picioare, mi-a spus sa o iau o noapte la mine. Am crezut ca intr-o noapte, nu as putea pati nimic, ma simteam in siguranta, avand in vedere ca era o veche cunostinta, puteam fi amabila. Seara m-a strans in brate, mi-a mangaiat parul, mi-a spus ce voiam eu sa aud. Era o durere retraita prin implinire fictiva. Si era una din cele mai pricepute. Nici nu credeam ca exista asa ceva.

Dar s-a terminat sceneta jucata atunci cand a inceput sa-mi smulga bandajele si de pe celelalte rani, care in mod curios se contopeau intr-o perfectiune bolnava cu durerea suprema. Toate venisera sa o sustina. Vedeam revolta lor si stiam ca sunt invinsa, erau prea multe, prea isi propusesera sa ma lege de maini. Eram invinsa de dureri, de cicatrici si zgarieturi. Pentru mine Adevarul avea alte nuante, era dezamagire.

Geneza riscului

2010-11-25T12:12:00.012+02:00

Intr-o viziune nocturna, care vroia sa semene a vis, dar a sfarsit prin a se confunda spre surprinderea mea mai mult cu starea de trezie a simturilor am experimentat sentimentul extraordinar de risc.

Nu e chiar adevarat, dar vreau sa ma apropii de subiect, adevarat e in schimb ca m-am nascut cu nostalgia riscului. Totusi sa zicem ca eram in cadrul sus amintit, n-am sa expun detaliile filmului, dar recunosc mi-a alunecat ideea in minte si in suflet ca pe gheata. Am zis convinsa de proiectia revelatoare ca cel mai bine ar fi sa risc ceva, orice, incepand de cand vreau, terminand cand nu vreau.

Nu prea imi veneau pe banda rulanta evenimentele care meritau expuse la actiuni generatoare de pericole atat de interesante si atunci am inceput fie sa le rememorez si sa le reconstruiesc pe cele din trecut fie, mai simplu, sa ma inspir de la cei care au facut din risc un stil de viata.

Despre cele riscate de mine in trecut as putea povesti dar s-ar diminua intensitatea cu care le-am trait, si cum filosofia riscului mi s-a parut ca se contura mai bine la altii am dedus (desi nu sunt fan al deductiei) ca unii oameni din jur au un har aparte de a incorpora detalii usturator de riscante in existenta lor.

Satula de apucaturile feministe care ma invadasera si sesizand ca ocupatiile mele cotidiene nu mi-ar propulsa initiativa decat spre o vasta plictiseala care, apropos, nu se pupa deloc cu riscul. M-am gandit sa admir pentru inceput un jucator de poker, cu care am avut o conversatie, gen interviu. L-am intrebat, ca un jurnalist profesionist, ce parere are despre afirmatia conform careia o idee care nu e riscanta nu merita traita.

Raspunsul trestiei ganditoare si nu prea, avand in vedere natura meseriei alese, a venit surprinzator de dislocat de contextul analitic propus de mine.

"Eu joc poker, nu ma gandesc la risc ci la castig, castigul inseamna bani, cu cat am mai multi inseamna ca am riscat mai mult, cei mai multi bani nu ii castigi la mainile sigure ci la cele riscate." Era un adevar obiectiv, fara indoiala. I-am dat credit. Dar eu aveam nevoie de mai mult, de incarcatura, de provizii pentru a-mi inmulti celulele cu adrenalina asa ca am continuat cu aceeasi retorica. Sigur, dar daca risti pentru bani, atunci deduc (iar imi juleam genunchii in deductii), faptul ca mintea ta pune un egal intre substanta si nuanta, totusi as vrea sa inteleg de ce ai palmele umede cand alegi sa "mergi la cacealma", din cauza riscului sau a castigului asteptat? Ce iti da furnicaturi actiunea sau rezultatul?

"Intotdeauna actiunea. Rezultatul ma satisface mai tarziu, dupa ce imi sterg palmele, spune el zambind".

Vorbeam cu un om care nu muncise o zi in viata lui. Era de o inteligenta peste medie dar se pare ca trebuia sa-l ajute cineva sa inteleaga geneza riscului. Eu speram sa nu creada intr-un rationament clasic modern.

"Riscul tau mi-l doresc si eu, desi e atat de gandit. Eu l-as lua si l-as pune in alta logica, dar ar persista reverberatia si as profita de ea. Un risc odata generat creaza ecou si cel mai important te schimba. Tu diminuezi intamplarea. Te invidiez ca auzi ecoul in fiecare zi si ca nu te-ai gandit niciodata ca l-ai primit fara sa stai sa il analizezi sa-i creezi incubator unde sa ia viata, tu crezi ca la final e mai bine, eu cred ca ti-as da tie finalul dar invata-ma sa risc des, necalculat, in felul meu.

Era din ce in ce mai greu sa gestionez nemultumirea din suflet, incepusem sa-mi amintesc de toate "elanurile ratate" care ar fi putut fi de atatea ori surse de satisfactie.

Eu ratasem "facerea" riscului, nici macar pe cel din trecut nu-l mai puteam traduce, dar stiam ce presupune, Jucatorul nu o intelegea, dar si-o asuma. Era mai fericit, avea un grad al impuritatii gandirii mult mai ridicat decat al meu, tratamentul lui functionase mai bine decat relaxarea mea la pat, inactiunea mea, riscul neasumat, amanarea vindecarii, netransormarea si as putea continua tot asa...dar poate se termina si visul asta, asa cum s-au terminat toate.

Die Frau rennt

2010-11-12T10:52:00.014+02:00

Nu stii cu cine vorbesti? De cele mai multe ori cu tine. Si ce spui tu sunt risipiri vechi, doar ca au fost reconditionate si scoase in targ la alte preturi. Vorbesti cu tine. Despre iubire, despre regrete, despre dorinte, despre exuberanta, despre liniste despre toate. Iti soptesti gandurile in gand. Uneori vrei altceva.

Intr-o dimineata ai vrut sa inveti singura germana. Era o idee buna, sustinuta de conceptul de diversitate dar mai ales de apasatoarea provincialitate a fiintarii intr-un loc unde nu ai vrut niciodata sa fii, un oras cu cateva blocuri cu 10 etaje si un singur magazin cu scari rulante, in rest doar lucruri si stari prozaice. Dupa vreo cateva ore de studiu ai retinut o propozitie "Die Frau rennt". Da, asta era scuza si motivul perfect. Alergai iar in rutina si te intorceai obosita spre gandurile in cascada din sufletul tau, iti ocupai timpul cu indeletniciri maratoniste care iti intareau musculatura inimii fracturate. In viata normala "die frau" a ales sa nu fuga singura, alearga langa cineva care sta intr-un bloc cu 10 etaje, si i se potriveste, e masura ei.

Acum te intrebi daca iti vine mai bine iubirea reala decat placerea de a trai in locuri neinsufletite, ireale, dar in care nu simti mediocritatea. Si daca da, de ce nu-l lasi sa-ti ridice barbia atunci cand iti este dor sa privesti in sus? E de ajuns sa fii in dualitate pe pista alergatorilor sau mai trebuie si altceva?

Constant si involuntar reactiile sunt dublate de impulsuri venite din alte lumi dar fara Alergatorul tau ti-ai fi luxat glezna in fuga spre tine. Dupa atatea dileme te consolezi, germana nu e o limba cu o singura propozitie.

Relatii imobiliare

2010-10-29T14:53:00.015+03:00

Stii ca ai spatii neinchiriate in suflet? Stii!
Atunci de ce nu cedezi o camera cu ferestre orientate spre "acum si aici"? La prima vedere doar asa iti poti rabda nerabdarii convietuirii.
Poti face loc celui care nu vrea si nici nu are rost sa plateasca pretul chiriei si iti spune galant ca nu intentioneaza decat sa locuiasca acolo o perioada scurta, sa nu-si aduca nici un obiect pentru supravietuire, doar sa traiasca fericire tinand usa cu cotul sa nu se inchida cumva si apoi sa plece.
E confortabil sa ai un chirias care nu te deranjeaza cu nimic, nu face zgomot, nu canta la saxofon in miez de noapte si cu care negociezi o moneda de schimb neinventata de ceilalti ci de voi. Daca pleaca nu esti nici mai bogat nici mai sarac. De ce sa pretinzi ceva in schimb?
E ca atunci cand spui cuiva: "Te las sa stai aici dar trebuie sa-mi fii aproape cand nu pot respira de durere, te ascult cand iti este greu dar trebuie sa ma privesti cand dorm si te visez si sigur trebuie sa ma visezi si tu. Radem cand e bine, dar apoi trebuie sa plangem cand nu mai e bine si nu uita sa ma ajuti sa pun scaune in usi pentru ca de azi inainte nu mai am nevoie si de alti chiriasi."
Apare acelasi final, si mobilei aduse de noul-venit in alcov tot ii sare lacul pana la urma. Nu e rau, dar totusi depinde de optica, eu am ales sa renovez si sa traiesc pe santier, sa lacuiesc simbolistic si patul si scaunele proptite-n clante, sa cred in baroc atunci cand vine vorba de solutii contra deteriorarii legaturilor dintre suflete meu si cel care locuieste acolo.

Ultima infatisare

2010-09-29T14:41:00.006+03:00

Instanta hotarase, dar mult mai rau era ca povestea de viata scursa intr-un cadru ingalbenit de septembrie spre octombrie spre nicaieri, avea sa o gaseasca asa cum nici nu-si dorise sa fie cautata. Auzise ceva despre faptul ca motivul
s-ar chema dol prin reticenta, dar nu putea crede ca reusise asemenea performanta.
Sa-si automutileze spiritul fara sa stie ca aceste fapte sunt pedepsite prin lege! Nu, nu fusese in mintea ei sa-si faca rau, nici ei nici celorlalte euri care erau defapt vinovate de ascunderea detaliilor importante, acolo trebuiau cautati vinovatii. Asadar era limpede ca ea semnase un contract si acum se descoperise inselatoria.
Fusese femeia cu o mie de stari dar fara starea de bine. Binele era in trecut, acolo se stabilisera toate credintele si de acolo spre viitor nu putea sa vada, si chiar daca putea nu avea destule motive fictive s-o faca. De curand intalnise, dupa multa vreme, o prietena, era in zilele cand gheara pisicii se agatase iar de sufletul ei, dar intalnirea ii adusese aminte de ce fericirea vine la pachet cu vechile sentimente, sau poate cu noile sentimente, important e doar sa le transformi in zambete spuse si in lacrimi nespuse, sau spuse pe final, la plecare.
Urma apoi o perioada grea, dar nu se stiu multe, aproape nimeni nu stie, decat poate celelalte euri, tot ce am mai aflat ulterior despre perioada de savarsire a pedepsei este neverificat si nu poate fi publicat.

Spre Waterloo

2010-09-17T22:37:00.004+03:00

"V-ati gandit vreodata ca fiecare are sau poate avea un moment Waterloo?Nu, cu siguranta nu v-ati gandit. Dumneavoastra va ganditi numai la greci si la statuile Afroditei. Dar sa va explic totusi. Momentul Waterloo, zic eu, intervine cand suntem invinsi si tocmai de aceea fortam o victorie imposibila; cand nu mai avem nici o sansa, dar noi nu vrem s-o recunoastem, sau nu putem s-o recunoastem, si atunci ne batem cu toti."

"Inca n-am pierdut totul, mai avem iluzii, trebuie sa cunoastem infrangerea pana la capat".

"Caci dupa un Waterloo, toate lucrurile sunt clare. Nu mai e nimic de facut, nu mai e nimic de sperat. Ne mai ramane un singur drum, spre insula Sfanta Elena, contand, fireste, pe mila invingatorilor si pe resemnarea noastra, caci nu vom intarzia sa plecam."

"N-as vrea insa sa credeti cumva ca n-am simtul ridicolului. Waterloo-ul meu n-a fost spectaculos. O amarata de batalie acolo in care n-au fost decat cativa combatanti. O lupta fara surle si trambite. Cu putin norori si cu destula ipocrizie."

fragmente din Rugati-va sa nu va creasca aripi , O.Paler in care as putea sa cred daca nu as avea timp sa ma mai grabesc.

Sa o judecam!

2010-09-17T09:55:00.006+03:00

Nu mai are control, o putem suspecta de multe.
Vorbele pe care le repeta sunt acestea: “Daca tu crezi ca SE TERMINA, TE INSELI”.
Si totusi prea putini stiu unde se ascunde indrazneala, cum e impachetata.
Conformism si malnutritie a visurilor, doar atat. Ii place sa creada altceva despre viata pe care o are, dar de fapt toate gandurile sunt fara etichete, sperantele au fost purtate de prea multe ori si s-au uzat, nu stie nimeni cum a aratat ambalajul lor initial, dar se stie ca au expirat, si miros urat si ii repugna gandul ca traieste ca o insecta duhnind a cliseu ieftin. In unele momente a facut lucruri, neintelese, dar le-a savurat prezenta. Sunt singurele medicamente pe care le-a luat, dar cand a avut nevoie din nou, a inteles ca dependenta aparuse, si era periculos, cel putin asa scria in revistele lucioase de la chioscuri.
Mai mult nu vrea si nu poate sa spuna, pledoaria se incheie aici.
Domnule judecator, stimati jurati, sa o iertati ca indrazneste, dar nu e vinovata, consumul de sperante halucinante nu poate fi pedepsit, nu a comis o crima.

Riduri si Dostoievski

2010-07-19T14:59:00.014+03:00

Am vazut anul acesta primele riduri pe fata mea. Exact ca in filmele americane (proaste) ma uitam in oglinda si am vazut usoare dungi desenate sub privirea instantaneu plina de lacrimi. Asteptam in zadar sa strige cineva "CUT" ca sa imi dispara grimasa patetica de uimire.
Sunt semne si astea, care cred ca ma aseaza intr-o alta schema a devenirii oamenilor. Ca sa nu imi tradez apucaturile de femeie ingrijorata superficial de chipul admirat fugar prin geamurile masinilor parcate, incep sa imi spun ca abia acum trasaturile au contur, ca sunt expresiva si feminina. FALS. Liniutele de sub ochi mi-au placut doar pe chipul mamei, pe chipul meu nu se asorteaza cu nimic, poate doar cu tigarile, mama nu a fumat niciodata.
Si am suferit la debutul degradarii mele fizice, mai tare decat am suferit cand am aflat despre mizerie de la Dostoievski, din "Crima si pedeapsa" si atunci mi-am petrecut un Craciun in pat plangand. De data asta suferinta exprimata prin lacrimi nu era de ajuns. Ce se intampla cu noi dupa luarea in evidenta a primelor riduri? Ce energie negativa ne impulsioaneza sa ne dorim in zilele botite sihastria in detrimentul comunitatii doar pentru faptul ca autografele timpului trecut sunt dovada imuabila a unei transformari greu de inteles pentru oricine, oricat de puternic. Apoi mi-am dat seama ca observatia nu o facusem din cauza gandurilor mele ci din cauza celor din jur, care vor sa fii mereu responsabil, punctual, matur, cu griji, cu datorii de toate felurile. Mi-am dat seama pentru ca era evident, nefericirile se nasc din constrangeri.
Motivarea crimei se contureaza credibil, motivarea mea nici nu se poate gandi. Nu am scuze pentru tulburarea din mine asa cum are Raskolnikov, mizeria mea nu va duce la orori. Nu e grav, dar am 25 de ani si pana acum nu am reusit sa imi dau seama ca ma transform, ca sufar din alte motive, ca lumea din jurul meu, societatea, imi spune ce sa fac si cand sa fac. Toate astea geneareaza relatia belicoasa cu stupidele prejudecati sociale dar eu nu am curajul personajului de roman. Le raspund cu zambetul pe buze ca toate la timpul lor, ca acum am alte prioritati, ma bucur ca le raspund cu clisee si ca nu sunt sincera si ca fara ei sunt hotarata sa-mi iubesc ridurile.

Cine-mi raspunde?

2010-07-12T13:34:00.009+03:00

...Pentru moment sunt motive fictive pe care eu le savurez si carora le dau conotatii venite din alte momente poate candva reale, in trecut sau in viitor. Acum doar le tin pe hold. Am multe apeluri in asteptare care imi dau senzatia de rece pe spate pentru ca nu stiu cine imi mai raspunde dupa atata vreme. Le-am parasit cand nu trebuia, desi parea ca sunt acolo nu eram. Si vin acum cu paseismul meu si cu cateva personaje ordinare si extraordinare pentru reconstructia arborelui genealogic al logicii care m-a creat fatidic in toata splendoarea superficialitatii mele.
Asadar, m-am hotarat sa gestionez mai bine motivele. Datorita lor sunt azi cu aceste ganduri si am imagini conturate in suflet. E o trecere subtila intre cele doua drumuri dar cum eu am fost indragostita de epic prefer transpunerea simpla a unor povesti de viata a mea, a lor, a noastra. Vedem pe parcurs, doar sa nu ma plictisesc.

Sunt aici

2010-07-12T12:38:00.001+03:00

Sunt aici printre ale mele. E lumea mea nihilista, sunt eu in completarea ei, e vocea de sub ganduri care imi canta refrene agnostice. E defularea si amorteala din cotidian si mai e si un sentiment perfid de pierdere de timp care ma incearca, asa ca am venit si eu. Sa speram ca nu am sa ma plictisesc si nu am sa-mi pierd rabdarea, asa cum fac de obicei cu tot ceea ce se intampla sa para interesant pentru un moment.